Gabi Tamaş, dorit de Craiova! Regulamentul nu-i permite să joace în aceeaşi săptămână şi pentru Astra şi împotriva ei!

Gabi Tamaş, dorit de Craiova! Regulamentul nu-i permite să joace în aceeaşi săptămână şi pentru Astra şi împotriva ei!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabriel Tamaş a jucat luni pentru Astra împotriva Mediaşului ( scor 0-0), iar marţi a devenit jucător liber de contract, lui expirându-i înţelegerea cu clubul patronat de Ioan Nicolae.

Preşedintele clubului giurgiuvean, Dani Coman, spune că înţelegerea se va prelungi pe încă două luni în cel mai scurt timp. „Mie azi mi s-a terminat contractul, n-am semnat prelungirea. De mâine pot să nu mai vin, pot să stau acasă. Au fost discuții cu conducerea, dar nu s-au concretizat. Actele nu s-au semnat. Dacă semnez, oricum o s-o fac pentru doar două luni, nu pentru un an”, a declarat Gabi Tamaş la finalul partidei cu Gaz Metan.

Tamaş a fost dorit în iarnă de Universitatea Craiova, echipa pe care Astra Giurgiu o întâlneşte vineri, în etapa a 4-a a play-off-ului. „Au fost nişte discuţii, dar am vorbit cu domnul patron şi mi-am dat cuvântul înainte că voi rămâne până la sfârşitul sezonului, îi mulţumesc domnului Rotaru că a apreciat ceea ce am făcut în teren şi s-a interesat de mine, dar ăsta este fotbalul”,  spunea Gabi Tamaş la sfârșitul lunii ianuarie.

Gabi Tamaș, dorit de Universitatea Craiova

Stoperul de 36 de ani poate semna cu Universitatea Craiova, din postura de jucător liber de contract, dar nu-şi poate întâlni în aceeaşi săptămână echipa de la care a plecat. Nedevenind jucător liber până la încheierea ultimei perioade de transferuri, ci abia acum, Tamaş nu ar mai putea evolua pentru o altă echipă în acest sezon, astfel încât în ultimele 7 runde din play-off are dreptul de a juca numai la Astra, dacă semnează prelungirea contractului.

În urmă cu 26 de ani, un jucător a evoluat în aceeaşi etapă la 2 echipe

Cel mai ciudat caz din acest punct de vedere în fotbalul românesc s-a întâmplat în toamna lui 1994, când fundaşul Simion Mironaş a jucat în aceeaşi etapă şi pentru Gloria Bistriţa şi pentru Dinamo, la distanţă de 2 zile, timp în care s-a perfectat împrumutul său de la clubul condus atunci de Jean Pădureanu la formaţia din Ştefan cel Mare. Mironaş avea să joace numai 2 meciuri pentru Dinamo, el revenind apoi la Bistriţa, de unde a fost achiziţionat de Rapid Bucureşti, doi ani mai târziu.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×